Autoritarismul și abuzul​

 

Discuțiile despre autoritate vor fi mereu un subiect sensibil pentru mine. Poate că într-o zi voi reuși să le ignor și să îmi văd de viață. Așa cum știu și consider eu că este bine și mai potrivit pentru mine.

 

Dar atunci când în activitatea ta întâlnești copii care vin și îți spun „Urăsc școala!”, „Urăsc profesorii!”. „Abia aștept să se termine!”, „Vreau să scap!”, e cam imposibil să faci asta. Mai ales atunci când îi înțelegi perfect. Pentru că ai fost și tu acolo.

 

Doar dacă lași garda jos, vei reuși să îi vezi cu adevărat. Sunt copii buni, capabili, receptivi și... răniți. Poate nu fac performanță, dar se străduiesc să țină pasul cu cerințele. Cu frustrările și anxietățile de mână, bineînțeles. Până la urmă nu toți trebuie să fim genii. Cred cu tărie că fiecare își are locul și menirea lui în lume. Păcat că, de cele mai multe ori, autoritatea ne ajută să ne-o ratăm cu brio. Ea ne spune ce să facem, cum să facem, ce să gândim, ce să fim. Iar apoi ne ceartă că greșim, că nu avem inițiativă, că suntem dependenți, că nu putem singuri, că nu suntem în stare de nimic.

 

Uite așa ajungem să umblăm prin viață ca niște găini fără cap.

 

Iar autoritatea nu o întâlnim doar în învățământ. O întâlnim în relații, dar și în corporații....

 

Știți care este cel mai periculos abuz în secolul XXI? Nu este cel direct, ci abuzul „cu tact”. Este acel tip de abuz care nu îți va spune niciodată „Nu ești bun”. Ci îți spune „Eu te iubesc, dar...”, „Noi îți recunoaștem eforturile și te apreciem, dar...”, „Nouă ne pasă, dar...”. Și nu vorbim doar despre cuvintele în sine, ci și despre energia din spatele lor.

 

Sâmbătă, o mamă m-a sunat să îmi spună „mulțumesc” că i-am îmbrățișat copilul după o oră de caligrafie, adăugând că niciun alt profesor cu care lucrează nu a făcut asta vreodată. Ieri, un copil îmi spunea că îl enervează profesorii, că tot timpul au ceva să îi reproșeze. Îl întreb dacă ar putea să îmi dea exemplu de o situație din viața lui în care s-a simțit susținut de un profesor. Mi-a spus că nu există o astfel de situație. Și vorbim despre un copil educat (educat, nu dresat).

 

Autoritarismul mutilează și strivește orice urmă de creativitate.

 

Sunt conștientă că nu am puterea de a schimba societatea în care trăiesc. Și mi-am dezvoltat și abilitatea de adaptare atunci când nu am încotro. Dar îmi promit ca acolo unde depinde doar de mine, să aleg CALEA ALTFEL. Chiar dacă e calea mai grea, pe alocuri nebătătorită de alții dinaintea mea. Este calea care te invită să testezi, să experimentezi, să descoperi și să te șlefuiești în acord cu cine ești tu. Nu te ferește de greșeală și eșec, dar îți oferă satisfacții pe măsură atunci când reușești.